Iescursie la (o) poşta

Carevasăzică azi am primit CARTEA.  Adică ea a ajuns săraca de vineri, numa’ că eu vineri am ajuns acasă poţin prea târziu s-o pot recupera, şi poşta nu lucrează sâmbata. Drept urmare, azi m-am îndreptat cu paşi voioşi înspre ospiciu’ poştal. Toate au fost bune şi frumoase până am ajuns la ghişeu de eliberări colete. Că în faţa mea era o tanti care trimitea o recomandată. Şi lu’ tanti de la ghişeu i-a luat 10 minute să-i facă toată hârţogăraia şi înca 5 să lipească timbrele pe plic. Da’ a reuşit, întru-n târziu. Deci, e rându’ meeeeeeeeeeeeu. Îi dau buletinu’ şi avizu’ lu’ tanti, le studiază vr’o 3 minute, se apucă de căutat intr-o cutie, ia o hârtie verde şi pleacă. Se întoarce după 5 minute cu aceeaşi hârtie în mâna, completează altă hârtie verde şi pleacă iar. Se întoarce după 10 minute cu aceleaşi hârtii în mână, imi ia banii, în dă o chitaţă, mă pune să semnez pe o hârtie albă şi pleacă iar. Toată povestea asta a durat vr’o 5 minute. După alte 10 minute apare tanti cu coltu’ meu şi poci şi io să plec acasă.

Românicooooooooooo, tu iumbesc!

Imaginaţie, nu glumă.

Aseară încercam fără voia mea să-l învăţ pe nepoate sensul expresiei „NU-I VOIE”.  Adică el vroia oglinda mea şi eu n-am vrut să i-o dau. Că i-aş fi dat-o dacă mi-o cerea. Numa’ că m-am terzit cu o mânuţă care incerca să subtilizeze oglinda de sub nasul subsemnatei. Şiiiiiiiiiii :

„Dragoş, nu-i voie!!!!!!!!!!!!!”

„Da’ numa voiam să văd dacă nu m-am îlosit la fasa!”

„Nu te-ai înroşit.”

„Da’ numa’ voiam numa’ să văd.”

„Ce să vezi?”

„Dacă n-a ilosit, că am bălbelit si am dat cam tale pe fasă si voiam să vad daca nu am ilitat.”

Mno, mai spune-i ceva!?