Ma mere

Ieri a trebuit să fac o excursie până la mama la muncă. Că io-s femeie bătrână şi mă lasă memoria. Că alaltăieri trebuia să-i aduc niste chestii şi am uitat. Şi îi trebuiau ieri. Şi m-am dus să i le duc. Şi am plecat acasă împreună. Mare greşeală. Că ma mere are obiceiu’ de gândeşte o chestie câte o săptămână, după care îşi exprimă gândurile cu voce tare. Numa că pe ocolite. Şi într-o perioadă de timp destul de lungă. Că să vă spui.

Am plecat de la muncă de la mama şi ne-am urcat în autobuz. După două staţii intreabă ma mere:

M: Tu cu câţi bani rămâi luna asta?

E: Habar n-am. De ce?

M: Numa’.

E: Uochei.

M: (după alte două staţii): Şti, aş vrea să-i cumpăr ceva de Crăciun lu’ ăsta mic (adică nepoate).

E: Ce?

M: Nu ştiu.

E: Şi nu ştiu ăsta inseamnă jucării sau haine? (Tre să vă spun ca la mama „nu ştiu” înseamnă orice, numa „nu ştiu” nu).

M: Păi nu ştiu.

E: Las că’ vedem.

Schimbăm autobuzu’ Şi pe la jumatea drumului glăsuieşte iar ma mere:

M: Şti, Mioara a fost la un magazin.

E: (Hă?!) Aşa, şi?

M: Şi a văzut o maşină din aia care transportă maşini mici.

E: Şi io. A trecut aseară pe stradă.

M: Nu d’aia adevărată tu. De jucărie.

E: (şi uite cum aflăm ce înseamnă „nu ştiu”). Aşa, şi?

M: Păi e o maşină mai mare cu patru maşini mai mici.

E: ochei….. Şi?

M: Şi costă 50 de lei.

E: ????????????????????

M: Şi vreau să-i iau una din aia lu’ ăla mic.

E: Şi ce te opreşte?

M: Păi îmi dai bani?

E: Păi ţi-oi da, că ce să-ti fac.

După care ma mere n-a mai zis nimic până acas’. Misiunea era îndeplinită. Drept e că io mă cam înverzisem la faţă. Şi cre’ că i-a fost frică să mai zică ceva. Acu’ nu mă înţelegeţi greşit. Că nu-mi pare rău de bani, da’ mă oftic. Că_când eram io copil mic şi credeam în  santa clause îl cam uram pe susnumitu’. Că copii din clasă primeau jucării şi chestii d’astea şi io primeam haine. Şi mi se părea curios că nea’ santa ăsta avea aceleaşi gusturi ca ma mere, drept urmare îmi aducea numa’ haine urâte (parerea mea. nu şi a lu’ mama). Drept e că după ce m-am făcut mai mare şi am priceput care-i faza cu moşu’ ăsta am inceput să primesc şi cadouri mai interesante.  Cel mai interesant cadou, pe care n-am să-l uit toată viaţa, l-am primit prin clasa a noua. Era o carte cu coperti albastre scrisă de Niţă şi Niţescu. Vă mai aduceţi aminte de ea? Eh, cam ăsta gen de cadouri „interesante” primeam.

Şi să mai creşti părinţi!

Articolul precedent
Articolul următor
Lasă un comentariu

4 comentarii

  1. asta nu era de mate sau ceva de genu ăsta?

    Răspunde
  2. cred că îi spuneam oarecum vulgar 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: