Greaţă

Disclaimer: melodia nu-i cenzurată.

Sâmbătă am fost la plantat copăcei în parcul din Centul Civic. Nu mă dau mare, dar dacă nu era povestea cu copăceii n-aş fi alflat că crosul 15 noiembrie s-a ţinut pe 14 anu’ ăsta. Şi nici n-aş fi aflat ca pe 15 a fost flegmeţea mea in Braşov. Motiv pentru care tanti portocala (pardon, primăria) nu ne-a putut pune la dispoziţie lopeţi, hârleţe şi nimicuri de genu’ ăsta, fi’ncă erau arondate celor care se chinuiau să aranjeze faimoasele giratorii de pe Calea Bucureşti. Că deh, venea ăl mai portocaliu om din stat şi tre’ia să fie oraşu’ mumos mumos. Sau cel puţin partea pe care a văzut-o susnumitu’. Trecem peste…….

Joi când mă deplasam spre casă agăţată de o bara dintr-un  otobuz cu 4 roate mi-a atras atenţia discuţia unor cetăţeni situaţi strategic în spatele meu. Ştiu că nu-i frumos să asculţi discuţiile altora, dar mi-a fost imposibil, având în vedere faptu’ că susnumiţii îmi urlau în urechi. Unu’  dintre ei făcuse fixaţie pe „Votaţi Băsescu”. Motivul l-am aflat vineri. Că dacă n-aţi aflat e campanie electorală. Şi partidu’ ăl’ mai portocaliu s-a apucat de izolat termic nişte blocuri alese pe sprânceana: suprafaţă cât mai mică posibil raportată la un număr cât mai mare de apartamente. Costul pentru proprietari? Simbolic: un carnet de membru. Portocaliu. Trecem peste…………….

Marţea care se respectă incepe de luni. Şi tine trei zile. Fără plată. Şi umblă vorba ca o să mai fie o marţi d’asta şi luna viitoare. Eh, ne-om descurca noi. Şi totuşi am inţeles că-n Canada nu-i chiar aşa frig, şi nu ninge foarte mult………

Publicitate
Articolul următor
Lasă un comentariu

8 comentarii

  1. Alex

     /  16/11/2009

    Corect!

    Răspunde
  2. Super melodia 🙂

    Răspunde
  3. O piesa faina! O seara minunata!

    Răspunde
  4. Afară plouă! (nu ploua dar aşa a zis flegmeţea sa) dar musai e faină melodia:)

    Răspunde
    • Athe

       /  18/11/2009

      Da’ sti tu sigur un’ se credea el? Ca poate un’ se credea el ploua 😀

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: