Multumesc din adancu’ sufletelului meu ‘al mare tutulor alora care mi-au tinut pumnii de am scapat intreaga pe ziua de azi. Ca gatai cu situatiile ciudate si pan’ prin 5 mai nu mai injur ISP-uri, programatori & stuff.

Deci, ajuns la institutia ierarhic superioara la birou’ de conta, dotata cu doo bucati dosare si cu o bucata sefa. Sefa-mea a plecat la un moment dat fin’ca avea de recuperat ceva hartoage de prin alt birou, si pe mine ma luara gagicile la intrebari. Si io dai si lupta, si lupta si dai, si …….. surpriza (sau nu) ……. gresisem o hartoaga. Si zice tanti:

„Trateaza cu nen’tu Ion sa te lase sa modifici hartia.”

Ma duc la nea’ Ion dotata cu fatza de catelush disperat:

„Domnu’ Ion, po’ sa modific ceva?”

„Baga-te si modifica.”

Ma ashez ca o dom’shoara ce ma aflu pe scaunu’ omului si era sa dau cu dintii de birou. Ca pozitia lui la birou era cat se poate de normala. Numa’ ca birou’ era facut pentru un om de inaltimea mea, si dom’ Ion are vr’o 2 metrii. Drept urmare, scaunu’ lui e foaaaaaaaaarte jos. Si cum ma chinuiam io sa scriptologesc ceva bag de sama ca sefa’mea cam mustaceste cand se uita la mine. Dupa care am realizat ca nu ajung chiar bine la taste & mouse. Termin ce aveam de facut, si intra sefa’mea la interviu. Pana am asteptat-o m-am pus pe studiat birou’ in care eram. Si am sesizat ca nea’ Ion scria foaaaaaaarte lejer si nu-l deranjea de nici o culoare pozitia tastaturii. Deh, are mainile mai lungi. Da’ cea mai cea chestie din tot birou’ ala era un bilet pus pe capsatorul susnumitului, care bilet zicea: „Capsatorul asta nu e „Motanel” sa se intoarca singur acasa. Asa ca, daca-l luati va rog sa-l aduceti inapoi.”

PS, ui’ ce se plimba ieri pe strazi prin Brasov: