Aseara pe la vr’o 11 suna telefonu’. Fixu’ adica. Si asta de obicei inseamna dezastru. Ca n-are multa lume numaru’ ala, si singura care chiar il foloseste (foarte rar, e drept) e Abue. Drept urmare cursa cu obstacole, ridic receptoru’ inainte ca apelantu’ sa inchida, si…………:

„Alo!”

„Alo, mama e acasa?” (voce de muiere necunoscuta).

„Nu” (oare de ce m-o fi intrebat asta daca-i mama acas, sambata la ora asta?)

„Aaaa, bine. Ma scuzi de deranj”

„Nici o problema” (asta-i ora la care se suna faaaaaaaaaaaa?)

„Da’ sti, m-a sunat cunostinta aia a voastra”

(Ce mama naibii cunostinta? Si mai ales, cine esti femeieeeeeeeeeee?)

„Ca sti, v-a adus kdjsgal’ „

„Ce mi-a adus?”

„Mielu’. Ca mama ta vroia un miel. ” (nu prea cred, ca-i da tata)

„Aaaaaaa, doamna, cre’ ca ati gresit numaru’. Mama mea nu vrea miel.”

„Vaaaaaai, da’ ma scuzati. Mi-a dat cineva numaru’ gresit.” (ihi, si ratza impunge)

„Nici o problema. La revedere.”

„Da’ pa mama dumneavoastra n-o cheama Lidia?”

(O fi chemand-o da’ nu cre’ ca se duce) „Nu!”

„Aaaaaaaaaaaaaa, pai ma scuzati. Stiti……… Sa vedeti…….”

„La revedere!” bip bip bip…………

Amu’, noroc ca al’ de sus nu se uita in gura tutulor. Ca la cate i-am zis aseara (dupa ce am inchis telefonu’, lojic) cre’ ca o sa-i stea in gat femeii mielu’ ala.