Gravitatia asta!

Una din legile nescrise ale omenirii spune ca nu poti sa cazi de pe podea.  Experienta zice ca oamenilor le ia doi ani sa invete legea asta.  Problema e ca_cand isi baga gravitatia coada unde nu treb’e, legea mai sus mentionata se abroga. Si se intampla chestii…….

Amu’ n-am sa va povestesc cum a zburat frate-miu de pe leagan si si-a rupt mana, ca povestea asta intra in capitolu’  „copilarie fericita”. Da’ o sa va pove’ altceva. Prin tineretile mele furtunoase (sa tot fie pe la sfarsitu’ gimnaziului) imi faceam vacantele de vara  in sat la tata. Casa lu’ tata (partea care ne intereseaza momentan) se compune dintr-un hol lung cu mai multe usi.  In spatele usii cu numaru’ 1 se ascunde un alt hol in care se afla alte doo usi, dintre care una deschide drumu’ spre camera in care-si facea somnu’ subsemnata.  Eh, usa cu numaru’ 1 mai are o meteahna. Langa pragu’ ei de jos se iezista usa de la beci, care usa e lata de cam un metru si lunga de cam doi. Si usa aia statea mai tot timpu deschisa, drept urmare,  ca sa ajung la patu’ in care-mi odihneam oasele tre’ia sa cobor o trepta, sa fac un pas si sa urc o treapta. Asta pana cand gazela din mine s-a gandit ca ar putea face un salt maiastru peste usa de la beci. Si am reusit. De mii si mii de ori. Pana intr-o seara cand, am calculat cam prost inaltimea saltului si am aterizat cu 5 secunde prea devreme. Glezna dreapta sireaca nu era pregatita pentru shoc, si s-a gandit sa-si bage picioru’ in aterizarea mea. Si a facut trosc. Nu s-a rupt, da’ vr’o 3 zile n-am fost in stare sa mai merg cum trebe. Nici in ziua de azi nu poci sa ma bazez pe dansa, fin’ca_cand mi-e lumea mai draga se trezeste sa-si faca de cap si se suceste. La propriu.

Dupa vr’o 2 ani de la povestea asta bezmetica din mine se duce in vizita la bunica. Amu’, nu mai stiu daca bunica era sau nu acas’, da’ ce stiu e ca, si pe vremea respectiva bunica-mea statea la etaju’ 3. Si pe mine ma plictisea groaznic de mult coboratu’ scarilor. Si ‘telighenta din mine s-a gandit ca, daca le coboara cate doo o data ajunge mai repede la parter. Da’ nu m-am gandit cat de repede. Primu’ etaj l-am coborat frumos si am ajuns la concluzia ca-i bunaaaaaaaaaa ideea.  La al doilea etaj in schimb, am coborat doo trepte, mi-a alunecat picioru’ si m-am dus pravale baba pana in capu’ scarilor. Deci auuuuuuuuuuuu. Partea buna e ca de atunci am ramas cu o durere in partea dorsala (la figurat) de cam tot ce nu-mi convine. Ultimu’ etaj l-am coborat cuminte, treapta cu treapta, pana am ajuns la penultima. Si m-am hotarat sa sar. Si am aterizat ca in episodu’ de mai sus. Numa’ ca pe picioru’ stang. Si de atunci am amandoua gleznele defecte.

Si ca sa inchei triada fantastica: Acu’ vr’o patru ani, cand eram si io si sor’mea domnisoare si domiciliam acas’ la mama, se cocoatza subsemnata pe un taburet sa dau jos perdeaua din bucatarie. Deci: pe jos in bucatarie gresie proaspat spalata + eu cocotzata pe scaun + gleznele mele subrede (ca asa au ramas de la susnumitele povesti)  = dezastru (sau cascadorii rasului, depinde din ce punct de vedere privesti problema). Ca_cum eram io asa la inaltime mi s-a sucit o glezna, am incercat sa redresez situatia, au alunecat picioarele la scaun, m-am prins de perdea, dar, ghinion, mai era prinsa doar intr-un clips care a cedat, si in tri secunde m-am trezit pe gresie dupa ce in prealabil reusisem sa dau cu capu de usa de la camara si cu spatele de aragaz.  Mi-a luat 5 minute sa ma ridic de acolo, da’ de atunci n-am mai spalat perdele.

Amu’ am si io o rugaminte: poa’ sa ucida careva gravitatia asta? Ca sa nu mai pateasca si altu’ ce-am patit io 😀

PS, Care esti din Clinceni?