Fagadau’

De vr’o juma’ de an, ma’mzel Pandora imi toaca_creierii fin’ca vrea ea sa ma duca intr-o crashma. Ca-i faina. Si au mancare buna.  Si e amenajata super ultra ++.  Si sa vezi. Si sa nu crezi. Si m-am dus.

Amu’, crashmele care-mi plac mie tre’ sa aiba 7 caracteristici:

1. Sa nu coste o bere cat abonamentu’ meu la sobolanu’ Brasov.

2. Sa fie cald (iarna)/ sa aiba terasa (vara). 

3. Sa aiba mancare buna.

4. Sa aiba muzica buna.

5. Sa fie linisteeeeeeeeeee (in limitele posibilului). 

6. Sa aiba o priveliste cat de cat frumoasa.

7. Sa nu aiba cin’ stie ce fauna pe post de clienti/ospatari.

Prima impresie a fost ceva de genu’ „vreau in alta parteeeeeeee”. Da’ am zis ca daca tot am ajuns acolo macar sa vad despre ce-i vorba pan’ la capat, sa pot sa-i scot ochii cand mai vine cu ideea asta.  Casa in care e crashma e aranjata bine, dar din pacate inca mai poarta urmele bodegii care a functionat inainte acolo. O sala lungaaaaaaaa e impartita in doua, pe sistemu’: primele 2 treimi spatiu pentru nefumatori, ultima treime spatiu pentru fumatori.  Spatiu pentru nefumatori e relativ lejer, in sensul ca ai loc sa te plimbi printre mese. Spatiul pentru fumatori, in schimb e ticsiiiiiiiiiiiiiiiit, da’ am reusit sa gasim o masa.

Deci, bodega la control :

1. Berea – in termeni. Un punct pentru ei ca au bere neagra. Un punct minus ca nu mai aveau vin.

2. Cald inauntru – un punct. Promisiuni de terasa – un punct.

3. Au astia un meniu bai tataaaaaaaaaaaaaaaaaa. M-am holbat vre’o juma’ de ora in el ca nu stiam ce sa aleg. Pan’ la urma am folosit singura metoda care nu da gres in cazuri de genu asta: „Antante”. Mi-a iesit quatro stagioni.  Deci bunaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, si mareeeeeeeeeeeeeeeeeeeee. Si bagai de sama ca au ciorba de fasole cu ciolan afumat. Si se serveste in pita. Si se vinde ca pita calda.  Nu va zic mai multe despre meniu, ca poate ma injura careva  (nu dau nume) 😀

4.  Muzica buna. Da’ aceeasi. Adica tot a treia melodie era Manuela a lu’ nea’ Julio. Ca d’asta v-o pusei spre ascultare. Ca mie mi s-a acrit de ea. S-o mai ascultati si voi ca poate o uit eu 😀

5. Vr’o ora am putut sa vorbim linistite. Ca dupa aia am aflat ca Mihaita n-are voie zahar ca i-a zis doctoru’ cai prea gras (Mihaita fiind un pusti de vr’o 5 ani), ca Dan mai asteapta vr’o 10 insi, care au venit pe rand, si am aflat ca-s cu Dan ca aveau grija sa anunte toata crashma ca-l cauta pe Dan, m-am curentat ‘ga-mi-as mutu’ in rahaturile de autoaparare pe care le vand mutii, si am aflat ca o gasca de vr’o 32 de insi planuiesc un chef  la o cabana in Poiana. Stiu si cat il platesc pe DJ, si ce au de baut, si care cu cine sta in camera, si la ce ora se intalnesc. Baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, nu ma intereseazaaaaaaaaaaaaa. Vorbiti dreaq mai incet cand sunteti in crasma ca nu-i obligat nimeni sa va asculte ineptiile.

6. Privelistea, betooooooooooooooooooiiiiiiiiiiin. Etajele 1, 2 si 3 dintr-o  magnifica constructie comunista (bloc de locuinte).

7. Clientela…… po’ sa va spun ca la un moment dat a intrat un nenea si aveam o vaga senzatie ca urmeaza sa apara careva pe la geamuri si o sa inceapa sa traga in noi. 

Drept urmare, daca mai dau pe acolo o sa fie ori im amiaza zilei, ori dupa ce s-o deschide terasa. Da’ am totusi o vaga impresie ca asta a fost prima si ultima mea vizita in fagadau’ respectiv. 

Te uita cum ninge’n Decembre

Zicea Bacovia si canta Nicu Alifantis. Da bre, zice clar acolo:IN DECEMBRIE. Ce nu va e clar? Adica de la 1 pan’ in 31 DECEMBRIE. Acu’ e Februarie. Decembrie a trecut de mult. Si eu sincera sa fiu m-am saturat de „cacatu’ asta alb”. Si inca ninge. Si bate vantu’. Si saptamana trecuta visam la primavara care parea sa-si faca aparitia. Da’ nuuuuuuuuu. Ninge. Si viscoleste. Si e frig. Si mie frigu’ imi afecteaza aia 4 neuroni. Si neuronii mei oricum is adormiti dimineata, da’ pana ajung la munca mai si ingheata. Problema e ca, ai mei colegi se asteapta sa functionez la capacitate maxima de cand intru pe usa, ori mie imi tre’ vr’o 3 cafele fierbinti sa-mi dezghet neuronii, si juma’ de sul de hartie igienica sa-mi colectionez materia cenusie care s-a lichefiat. Eh, daca nu le-ar fi venit la neste unii geniala idee sa interzica fumatu’ in spatiile publice poate ca mi-as reveni mai repede, daaaaaaaaaaar, inspre imensul meu chin, imi „savurez” tigara de dimineata afar’ in curte. Chestia asta imi face o lecutza mai rau, fin’ca neuronii mei dau sa se dezghete de la cafeaua fierbinte, elibereaza ceva aburi in atmosfera (adicatelea in cutia craniana) care aburi ingheata instantaneu de la frigu’ de afar (cre’ ca aia e singura perioada din zi cand am si io ceva in cap, recte gheatza). Pe cale de consecinta, cand ajung in birou, cu forte de munca nebanuite (adica zero) ma holbez ca tuta la monitor si la tastatura, ca nu prea pricep care-i legatura intre ele. Deci, frigul nu bun, imi afecteaza eficienta la munci.

Spre seara in schimb, cand tre’ sa-mi deplasez fizicu’ inspre casa, problema e putin mai crunta. Niciodata nu reusesc sa ma dezghet de tot la munca, drept urmare plec semi inghetata, ajung in statie la timp sa vad autobuzu’ plecand (‘tu-ti neamu’ ba Murphy) mai deger cel putin un sfert de ora, dupe care ma urc in birja. Norocu’ meu ca autobuzele au incalzire. Logic, n-am timp sa ma dezghet pana cand tre’ sa cobor, si de obicei cand ajung la statia finala picioarele mele sunt intr-o stare de nesimtire crunta, ca tre’ sa ma uit pe unde calc sa nu mi le rup.  Eh, norocu’ meu ca stau la etaju’ 4. Si n-am lift.  Si pana ajung in casa ma incalzesc mai tare decat teracota lu’ bunica. Dupa care ma ia cu frisoane. Dupa care beau un ceai fierbinte si-mi trec toate. Si mi se lichefiaza materia cenusie. Si ma rog sa vina vara. Si am o vaga impresie ca prin iulie – august o sa-mi blestem zilele ca-i prea cald, si o sa vreau sa fie iarna. Ba nu, toamna.  Ca daca ar fi dupa capu’ meu ar trebui sa fie iarna de sfantu’ Neculai, de Craciun, de revelion si de sfantu’ Ion.

Pana vine primavara (daaaaaaaaaaaaa Doamne), te uita cum ninge’n …….februarie 😦   Nu rade buey, ceteste’nainte 😛

PS, stiti povestea, 2%.