Nenea Kiss

Zice  Romania Libera in 23 ianuarie ca, nea’ primarele din comuna Tarlungeni (e la vreo 15 kilometrii de Brasov) in incercarea de a calma romanii si maghiarii din localitate a construit una bucata zid sanatos, mare si gros, care separa cartieru’ tiganesc de restu’ satului. Problema asta e cam cu dus-intors. Inteleg de ce se bucura romanii si maghiarii de ideea lu’ dom primar. Poa’ sa doarma relativ linistiti noaptea. Ca-i drept, tiganii din zona se indeletnicesc cu „imprumuturile definitive”, dar, trebuie luat in considerare faptul ca, marea majoritate n-au ce face. La propriu.  Traiesc intr-un sat, dar n-au nici o bucatica de pamant. In foarte multe cazuri nici pamantul de sub case nu-i al lor. Agricultura in zona e moarta sau pe moarte. Multi din locuitorii comunei nu-si mai cultiva pamanturile. Nu mai merita. Cei care, totusi, mai cultiva ceva, au parcelele mici si nu au (sau nu vor sa aiba) nevoie de ajutor. Mamutii facuti de Ceausescu in Brasov (Steagu’, Tractoru’, Rulmentu’ etc) s-au inchis de mult.  Parte din tigani lucrau acolo. Acu’ nu-i mai angajeaza nimeni. Unii norocosi sunt angajati la firmele de salubritate din oras. Problema e ca, si pentru posturile de maturatori de strada concurenta este foarte mare, pentru ca, in  aceeasi situatie sunt si tiganii din Zizin si  Sacele (astea fiind cele mai apropiate de Brasov).  In vremuri de (nu foarte) mult apuse, aduceau lemne din padure. Prin „lemne” a se intelege uscaturi, adica, adunau resturi de lemne ramase in urma taietorilor autorizati de Ocolu Silvic, si le vindeau prin sat. Teoretic si asta tot furt se numeste, dar practic, nimeni nu aduna resturile ramase dupa taieri. Acum nu mai pot face nici asta. O caruta de lemne poate insemna ani buni la inchisoare. Drept urmare………. nu prea au ce face. Asta e o parte a problemei.

O alta parte a problemei e ca, daca sti unde sa te uiti, primul lucru pe care-l vezi la intrarea in Tarlungeni (dinspre Brasov) e cartierul tiganesc.  Foarte prost plasat, pentru ca, undeva la vreo 8 kilometrii de comuna un nenea vrea sa faca o statiune de statiune, si drum de acces spre locul respectiv  trece prin susnumita comuna (asta daca nu-i arde cuiva sa-si testeze rezistenta masinii pe ‘j de kilometrii de drum forestier). Zidul respectiv (daca-mi aduc bine aminte) ascunde cartierul tiganesc de ochiu’ turistului.

Parere personala: toata povestea asta cu „marele zid Tarlungenesc” imi pare o bataie pe o sa sa priceapa o iapa. Pamantul pe care au casele tiganii ar putea valora foarte mult daca n-ar fi respectivul cartier acolo, pentru simplu motiv ca-i pe unul din  malurile Tarlungului, si pe celalalt mal de vreo 2 ani incoace au rasarit neste casute cochete. Logica: muti tigania de acolo si se ridica valoare terenurilor pe ambele maluri ale Tarlungului. Nici legal nici ilegal cartierul nu poate fi mutat de acolo daca nu vor tiganii (la chestia asta nu poa’ sa ma contrazica nimeni) da’ daca reusim sa-i facem sa-i lase nervii, poate, poate se muta singuri.

Acu’ sa va spui de ce mi-a venit mie sa rad cand am citit chestia asta. Daca treci Tarlungul (din cartierul tiganesc) si mergi vre’ juma’ de kilometru ajungi la mirobolanta pensiune a lu’ dom’ primarele respectiv Nea Kiss. Pensiunea susnumita e dotata cu vr’o  3 cladiri nou noute si o benzinarie (inca nu-i functionala). Paza n-am vazut sa aiba nea’ primarele la cosmeliile respective, nici gard, nici caini, da’ astea oricum nu prea conteaza daca vrei neaparat sa ajungi in/foarte aproape de vr’o cladire.  Si ce stiu eu, si mi-a zis si tata (in caz ca uit) e ca, daca pui un om in situatia in care nu mai are ce pierde s-ar putea sa-ti para rau ca te-ai nascut. In concluzie, am o vaga impresie cam ce-o sa se intample cu pensiunea lu’ nea Kiss daca le toaca prea mult nervii tiganilor, nu ca n-ar avea-o promisa si de romani din cauza de anumite 3 culori .

PS Is mai multe de spus pe tema asta, deci, va urma……..

Descoperire

Daca tot sunt la capitolul „muzica” in uichedu’ asta, tin sa va anunt ca (virgula) colectia mea de cantice s-a inmultit cu ceva cap’dopere gratie unui prieten. MULTAM VASEA.

Ideea e ca, dupa cum bine stie toaaaaaaaaata lumea, mie nu-mi place ziua de luni. Daca ar fi dupa capu’ meu as scoate-o de tot, definitiv si irevocabil din calendar. Nus’ cine a inventat ziua asta, da’ tare as vrea sa raman vreo 5 minute singura cu persoana respectiva.

Amu’, la chestia asta ar fi 3 explicatii:

1. Ma obisnuiesc repede cu binele, drept urmare imi tre’ doar dimineata de sambata sa-mi intre in cap faptu’ ca stau acas’ da’ seara de Duminica n-are daru’ de a-mi aduce aminte ca a doua zi dimineata tre’ sa ma trezesc devreme. Pe cale de consecinta, luni dimineata e un soc pentru mine. Fiecare luni dimineata.

2. M-am nascut intr-o zi de marti. La mine saptamana incepe, logic, marti, de unde rezulta ca se termina luni (saptamana adica).  Nu pricep de ce se forteaza toata lumea  sa dea peste cap lucrurile care au fost stabilite foarte iezact o data cu nasterea ilustrei mele persoane.

3. In anu’ in care ochisorii mei au vazut lumea pen’ prima data, Boomtown Rats au scos o melodie la care-i zice „I don’t like mondays”.

In conditiile astea, cum sa-mi placa mie ziua de luni? De aproape treij’ de ani ma fortez s-o fac traibila, da’ nu-mi prea reuseste. Si toata lumea e impotriva mea si ma obliga sa functionez normal! Cata nesimtire!!!!!!!!!!!!!

PS recomand melodia susnumita, si daca tot cautati muzici, cautati si: BZN – Lady McCorey si Dr. Hook & The Medicine Show – Sylvia’s mother. Asta daca va lace muzica anilor ’70.

Batranetile maica

Bunicu, Dumezeu sa-l ierte, dupa ce s-a pensionat a inceput sa adune. Aduna fiare, lemne, sarme, ziare si tot felu’ de alte prostii. Cand am vrut la un moment dat sa-i fac curat in casa, nu m-a lasat sa arunc nimic, ca „Poate-mi mai trebuie”.  Dupa ce-a murit batranul, am mai avut o tentativa sa fac curat in apartamentul respectiv, dar, bunica nu m-a lasat, ca „Erau ale lu’ bunicu-to, si poate ii trebuiau la ceva.”

Chestia asta m-a lasat interzisa.

„Pai bine, da’ acu nu-i ma trebuie”

„Pai nu, da’ daca se supara?”

Incepusem sa-mi inchipui ca arunc tot ce avut batranu’ strans aiurea si noaptea ma bate fantoma lu’ bunicu’. Am renuntat la operatia de aruncat toate chestiile la care nu le vedeam rostu’ fin’ca incepuse sa mi se faca frica pentru sanatatea ultimului meu neuron (habar n-aveti cat poa’ sa vorbeasca bunica-mea).

Revenind in zilele noatre, aseara, din lipsa de activitate, am bagat toata muzica existenta in abacul subsemnatei in playlistu’ lu’ nea Winamp, l-am pus pe shuffle si……… m-au apucat durerile de cap.  Am vreo 837  ore de muzica stocata prin tot felu’ de fisiere, directoare, harduri, etc. Vreo 80% din ele nu le-am ascultat nici macar o data si de vreo 20 % uitasem ca le am. Dupa descoperirea asta am incercat sa-mi aduc aminte cu ce ocazie si cu ce scop a ajuns atata muzica in abacu’ meu. Parte dintre ele stiu ca le-am adunat la diferite cereri. Adeca suna cate un prieten: „Ai melodia X?” Daca o aveam, bine, daca nu …..faceam rost. Si rost dupa rost s-au adunat. Parte le-am adunat dupa filozofia lu’ bunicu’ „poate o sa le ascult vreodata”, numa ca la mine „poate” inseamna intotdeuna „nu”. Unele le-am adunat dupa filozofia lu’ bunica. Erau ale lu’ frate-miu ….. si poate se supara daca le sterg. Drept e ca as putea sa-i spun ca mi-a crapat hardu’ si le-am pierdut, da dupa aia neuronu’ meu o sa aiba de suferit. Ca frate-miu seamana cu bunica-mea, si cand incepe sa-mi tina teorii imi vine sa fug d’acasa.

Concluzia, am imbatranit si incep sa adun lucruri aiurea.

P.S. Daca va trece prin cap sa intrebati de ce nu le sterg, raspunsu’ e simplu: Mi-e lene. Si asta e starea mea naturala in uichend, n-are legatura cu batranetile.

Povesti vanatoresti

Criza taica. Criza de criza. Criza economica, de bani, de nervi, de isterie. Pentru orice soi de criza se iezista cate o solutie.  In functie de timp, coeficient de inteligenta, capacitate de gandre, bla bla, solutiile sunt bune, relativ bune si proaste.

Eu momentan mi-s in criza de bani. Si cum, de obicei , cand n-am bani nu mai am timp de nimic, prostesc instant si nu mai sunt in stare sa gandesc, singura idee care-mi vine e sa cer imprumut de la careva. Nu s-a intamplat niciodata sa n-am de la cine sa imprumut, ca m-a blagoslovit Dumnezeu cu sefi multi cu dare de mana.

Guvernu’ lu’ nea Boc e in aceeasi stare ca si mine, numa’ ca el n-are sefi cu dare de mana.  Drept urmare, nea’ guvernu’ n-are de un’ sa ia bani imprumut. Pe cale de consecinta, ca sa faca rost de bani tre’ sa reduca cheltuielile rapid si drastic.  Problema e ca nu stie exact de unde si incearca…… marea cu degetu’.

Pentru inceput a incercat povestea cu pensionarii.  O dat legea de ordonat urgenta cun ca toti pensionarii care-s angajati la stat tre’ sa aleaga intre pensie si leafa.  Si s-au rasculat pensionarii ca Horia Closca si Crisan si si-a luat guvernu’ urgenta inapoi.

Acu’ i-a venit alta idee. Da afar’ 20 de procente din angajati.  Da’ numa din aia din administratia centrala. Cujetand la rece si cu ceva bani in buzunar nu-mi prea vine mie sa cred chestia asta, nu de alta da’ traim in Romanica, si la noi restructurarile se cam fac de jos in sus, mai rar invers. No’, io-s copil mic si nu prea pricep ce logica si ce scop au o groaza de ministere secratariate si subsecretariate de stat, drept urmare, as desfiinta tot ce nu pricep si le-as face rost de o gramada de bani. Guvernu’ in schimb pricepe ce nu pricep eu, si pastreaza ministerele.  Ce stiu eu si juma’ de tara e ca, astia care-s angajati pe posturi bine platite in susnumita administratie au neste prieteni care au neste prieteni care-s foarte sus si bine pusi, drept urmare is foarte greu de mazilit. Acu’ ma intreb, care-s aia 20 de procente care raman fara scaune? Aia de pe posturile bine platite……. doar daca au ramas fara prieteni, pe cale de consecinta ori o sa plece trepadusii d’al de mine, ori…….. in scurt timp o se se darame toate cladirile ori o sa puta groazinc pe la Guvern, ca doar deh, cine are nevoie de muncitori de intretinere si de fomei de serviciu?

Acu’ hai sa facem pariurile: da sau nu da afara Guvernu’ lu’ nea’ Boc douaj’ la suta din angajati?

Aberatii de seara.

Pe vremea cand aveam vreo’ 14 anisori ne invatzara la scoala diferenta dintre timpul liniar si timpul ciclic. Pe scurt, timpul liniar carevasazica timpul privit din perspectiva personala, adeca, te nasti, te invarti o perioada pe Terra, imbatranesti (sau nu) si castigi o excursie in lumea vesnicei vanatori. Timpul ciclic adeca timpul privit din perspectiva generala, carevasazica primarava, inverzesc muntii, ciobanu’ urca cu turmele pe munti, trece vara, vine toamna, ciobanu’ isi ia catrafusele si turma din dotare si se scoboara la ses in vederea iernatului. Trece iarna, vine primavara si o ia de la capat. Drept urmare, repetir in fiesce an. Si mai pe scurt, Miorita.
Daca va intrebati care – i legatura cu lumea reala, va explicitez mai jos.
De vreo saptamana am terminat de (re)citit „Regii Blestemati” ai lui Maurice Duron. Partea care ne intereseaza din tot romanul e urmatoarea:
Dupa moartea lui Filip cel Frumos, primul sau nascut, in spetza Ludovic al X – lea (aiuritul) isi cauta soatza inspre a conduce regatul Frantei pe culmi de impliniri marete. Dupa ce a studiat partea feminina a nobilimii franceze a ajuns la concluzia ca nu are de unde alege. Drept urmare a cerut ajutorul rudelor binevoitoare care, dupa adanci cugetari, socoteli si batai de cap au capatat portretul unei printese de prin Napoli, Clemence a Ungariei, o domisoara de 22 de ani, pentru a fi infatisat ochilor preamaritului rege spre judecare si (in speranta tutulor) cununie.
Ca explicatie adiacenta, in vremea cand s – a petrecut episodul descris mai sus Ludovic avea 25 de ani, era vaduv in devenire si avea o fiica de vreo 4 – 5 ani. Pe vremurile respective „tinerii” se casatoreau pe la 12 – 16 ani. Drept urmare, toata floarea nobilimii franceze (partea feminina) era casatorita cand Ludovic a inceput sa – si caute a doua nevasta.
Apropos de timpul liniar – Ludovic si Clemence imbatranisera.
Apropos de timpul ciclic – sunt foarte multi Ludovici si Clemence in ziua de azi, in aceeasi situatie ca a lor: trecuti de prima tinerete, cu una sau mai multe relatii ratate la activ, care cauta sotz/soatza in vederea conducerii regatului personal.
In rolul nobilimii franceze: cercul de cunostinte si prieteni. Si cum spunea cineva, facultatile s – au cam terminat, chefuri nu mai sunt, prietenii sunt mai toti casatoriti, pe strada parca nu – ti prea arde de agatzat.
In rolul rudelor binevoitoare: sfantul WWW, care se da peste cap sa ne aduca in fata ochilor portrete de Ludovici si Clemence spre judecare si (in speranta tuturor)……………

Stirile de azi

In casa proprietate personala a lu’ mama, in care isi duce zilele si subsemnata, zac doo tembelizoare. Unu e in camera la sor’mea, bine ascuns de privirile subsemnatei, si unu e in camera la mama. E, asta anume tembelizor imi furnizeaza mie stirilii de fiecare seara, numa ca mi le furnizeaza pe bucati in drumul meu spre tigara de zi cu secunda. In conditiile astea, stirile au un aer relativ comic.

Din stirilii de pe ziua de azi am priceput ca :

1. Nea’ guvernu’ reduce posturile din sectoru’ de stat cu 20% si cam incepusera sa-mi tremure chilotii, da’ scria mare cu rosu’ „doar din administratia centrala” moment in care am inceput sa-mi fac lista cu rugaciuni.  Am iesit din raza de actiune a tembelizorului, mi-am aprins o tigara si am inceput sa gandesc relativ logic: n-are rost sa ma rog nici pentru nici impotriva nimanui. Oricum o sa zboare doar trepadusi d’al de mine. Asta daca nu cumva se razgandesc, ca bag sama ca guvernu’ asta se pricepe la asa ceva.

2. A disparut sau a aparut Magda Ciumac. A fost sau n-a fost sechestrata. A fost sau n-a fost rapita de Tolea. E sau nu e prietena cu Ogica. N-am priceput exact cine-i Magda, cine-i Tolea si cine-i Ogica.

3. Unu’ de pe nus’ unde zice ca fi-su are un sarpe in stomac. Din cate stiu eu sarpele nu-i parazit are nevoie de ceva lumina sa traiasca. Tind sa cred ca o sa dispara pe cale …….. de consecinta.

4. Oltenii au luat-o pe aratura. Nu toti, numa aia care au pusti si pustoaice pistoale. Ca bag sama ca se pusca intre ei ca nebunii.

5. Cica incep unii procedura de faliment impotriva lu’ Becali & Steaua. Asta chiar mi-a placut cum a sunat. Si chiar as vrea s-o vad, cu toate ca ma indoiesc.

6. Dezastru!!!!!!!!! Au scazut preturile la vile in Pipera. No coment

Deci, mimic important/interesant in stirile de pe ziua de azi.

Prologu’

De vreo cativa ani incoace in satu’ meu se sapa.
Se sapa cu scop, fara scop, cu logica, fara logica, da’ se sapa mai abitir in ani helectorali.
Toata vara or lucrat la podu’ care trece pe langa geamu’ subsemnatei. Multamesc lu’ Dumniezau si lu’ San’petru ca au gatat. Am scapat de sunete suave de pikamere si alte cheshtii de gen. Acu’ aud sirene de politie/salvare/pompieri………..da’s rare, se iarta.
Numa’ ca…………… s – or apucat de sapat in capatu’ alalalt al satului, adica unde da cu sapa in campu’ muncii subsemnata.
Au mai sapat – o o data si anu’ trecut. Atunci au schimbat tevile de gaz. Anu’ asta au schimbat tevile de apa, au inmormantat cablele de telefon & internet de la toate firmele posibile si ceva cable de inalta tensiune (propretatea personala a lu’ electrica si fii). Auzisem eu prin targ ca zice tanti comunitatea iuropeana ca n – are voie sa zboare cable pe cerurile patriei noastre, da’ n – am crezut ca dumnezeii locali se conformeaza in halu’ asta de repede.
No’, ai patru neuroni ai mei s – or gandit s – or sucit, s – or invartit si or ajuns toti la aceasi concluzie: n – are cum sa dureze prea mult povestea asta, ca doar sapa, inmormanteaza cablele, le fac parastasu’ trag o dunga de bitum si gata………….. maxim 2 saptamani.
Numa ca, neuronii mei n – or luat in calcul 2 chestii:
1. birou’ meu e intr – o cladire plasata strategic, intr – o intersectie
2. capacitatea de organizare a rumanului.
Din aste motive, lucrarile dureaza de vreo 2 luni, fin’ca in fiecare intersectie astia or facut nod de legatura si pentru tevi, si pentru cable. Drept urmare pe trotuaru’ de sub geamu’ biroului, care pana mai ieri era drept ca – n palma troneaza amu’ 3 capace de canal…………ca se muscau cablele intre ele daca isi faceau toti noadele in acelasi loc. Povestea cu astea 3 capce de canal o durat exact 3 zile, pe sistemu’ venit oameni, sapat trotuaru’, inmormantat fire, facut parastas, acoperit, plecat. Scurt si la obiect.
Da’ problema e al 4 – lea capac de canal. Asta nu – i pe trotuar, e in strada, si apartine lu’ compania care ne da apa.
Eeeeeeeeeeeeeeeeh, povestea cu canalu’ asta dureaza de vreo 2 luni, adica:
Venit oameni, sapat trotuar, ingropat niste tevi, acoperit sant, plecat – o saptamana.
Venit oameni, sapat strada d’a lungu’, facut nus’ ce amune, acoperit sant, plecat – alta saptamana.
Venit oameni, uitat, masurat, calculat, certat intre ei, plecat – vreo 2 zile.
Venit oameni, sapat strada d’a latu, ingropat niste tevi, acoperit sant, plecat – alta saptamana.
Dupa asta a inceput distractia (din punctul meu de vedere). Oamenii or trebuit sa traverseze strada cu tevile si sa le lege de alea care mergeau de – a lungu strazii. Toate bune si frumoase cat a fost vorba de traversat, la partea cu „facut legatura” incepe povestea canalului numaru’ 4, adica :
In prima zi (era luni) au sapat de pe la 8 pan’ pe la amiaz o groapa. Au descoperit ca tevile se termina in groapa respectiva………..da’ la inaltimi diferite. O venit un nenea despre care am gandit in sinea gandului meu ca – i vre – un pui de sef, a studiat indelung problema, si a plecat. Dupa ce – o plecat nea’ asta muncitorii au acoperit groapa.
A doua zi, de pe la 8 pan’ la amiaz au sapat iar, aceeasi groapa, au pus un cot intre tevi si…….. au acoperit groapa.
A treia zi sapat ( acelasi interval de timp), au scos cotu, au pus un robinet urias si alt cot si au acoperit groapa.
De joi, s – au apucat de schimbat tevile pe stradutele din cartier, ca doar deh, nu puteau sa schimbe tevile doar pe strada principala.
Si vine iar ziua de luni, si………..au dat drumu la apa, drept urmare, in vreo 2 ore groapa era plina cu apa.
Un „Dorel” a primt sarcina de a usca groapa. O sapat saracu’ de pe la 9 pan’ pe la 3. N – au mai avut curaj sa acopera groapa.
Marti………..dezastru. O vint nea’ vicele in control. Scandal, urlete, tzipete, ca strada trebuia asfaltata de o saptamana, ca sa vedeti domnu’ vice ca nu – s de vina io, ca maine se rezolva, ca daca nu maine poimaine sigur, ca sa vedeti, c – o fi, c – o patzi ………si o plecat vicele (PS, vicele sta in zona).
O trecut furtuna, s – or aruncat vreo 3 in groapa, au studiat problema, au sudat ceva, s – or sucit, s – or invartit, or dat drumu’ la apa, si………………… nu s – a mai umplut groapa cu apa.
Miercuri dimineata, scandal in strada, bubuituri de ciocane, scartzaituri de cuie………. arunc si eu un ochi si……….. faceau baietzii veseli cofraje (asa le zice? ) sa toarne pereti de beton la canalu’ din groapa 4.
Joi s – au apucat de aranjat cofraje si armaturi in groapa. Povestea asta a durat o zi.
Vineri o vint un nea’ ingineru’, s – a holbat o ora in groapa si i – a pus sa scoata tot afara si sa refaca armatura.
Luni, ajung la munca si descopar cu stupoare ca toata strada – i frezata. Imi fac cruce si ma gandesc ca minteni termina. da’ groapa 4 era tot descoperita.
Pe la vreo’ 10 apare un nenea cu o masina mare si se apuca de turnat beton in groapa……..exact peste robinetu’ de apa. Dupa vreo’ ora se prinde in sfarsit cineva ca nu – i chiar bine sa se intareasca betonu’ pe robinet si se apuca sa – l curete…………cat a mai putut.
Or venit alti neni, au turnat bitum pe strada si pe trotuare.
Amu’ strada arata superb, nu mai sunt nici gropi nici santuri, au refacut si trotuarele, numa’ ca, groapa 4 a fost acoperita doar saptamana trecuta, si pe toata strada au ramas vreo 5 metrii patrati neacoperiti cu bitum, si o anume trecere de pietoni se termina la jumatea strazii (pe de – a latu’)…………….. sa traiasca groapa 4.

Dosarele zece (sau X)

Ca orice roman sadea, din cand in cand imi propun cate o chestie. De obicei chestia respectiva incepe cu „n-o sa mai”. Si de cate ori „mai” pe sistemu’ „numa’ asta ca-i cald” imi aduc aminte ca drumul spre iad e pavat cu bune intentii.

Cel mai des imi propun sa nu mai tin atatea chestii in prelungitorul in care zac de obicei stecherele care au legatura cu PCu subsemnatei, si ca, niciodata n-o sa mai las cablele care au legatura cu acelasi PC sa se incurce/inoade/ingramadeasca. Ultima data cand mi-am propus chestia asta  a fost inainte de Craciun cand, din motive de forte externe a trebuit sa-mi dezmat PCu. L-am cablat inapoi cu grija, sa nu stea nici macar un fir de praf peste cablu’ de la soarce, am legat foarte atenta tastatura, sa nu se incurce cu soarecele, si monitoru’ si boxele pe acelasi principiu.  Chestia e ca soarecu’ meu e foarte sensibilos. Daca sta ceva pe cablu’ lui face ca indienii, adica el se misca, mai greu, da’ se misca, numa’ ca nea’ cursoru’ sta tzapan pe monitor si aproape ca-mi scoate limba. Toate au fost bune si frumoase pana cand am ajuns la concluzia ca tre’ sa-mi incarc telefoanele. Ca am 2 (habar n-am de ce) si au obiceiu’ sa se descarce in acelasi timp. N-au pic de bun simt nici unul. Ar putea sa se descarce macar la o zi distanta, din respect pentru’ stapana care le ingrijeste cu mare drag (ma mir ca n-au murit inca).  Deci, trebuia sa-mi incarc telefoanele, si, cum din motiv de aceleasi forte externe a trebuit sa renunt la un prelungitor, m-am vazut nevoita sa scot boxele din priza sa pot introduce amandoua incarcatoarele. Asa a ramas status quo-ul in prelungitorul subsemnatei pana in ziua de azi (multamesc lu’ Dumnezau si aluia d’a inventat castile). Problema e ca, azi, cand am reusit sa-mi pornesc PCu de la domiciliu’ cursoru’ de la soarec imi cam scotea limba de pe monitor. Am tras de soarec, l-am rugat frumos, mai avem putin si-l pocneam, da’ el nimic si pace. Drept urmare, am luat pozitia culcat sub birou si am studiat firele. Deci: cablu’ de la soarec era bine infasurat pe cel de la tastatura, cablu’ de la tastaura era incolacit pe dupa al’ de la monitor, cablele de la boxe………….Dumnezeu cu mila, si cablu’ de la prelungitor era impletit cu al’ de alimentare de la PC. Le-am descurcat pana la urma, da’ acu’ am o nedumerire: avand in vedere ca eu am fost fetita cuminte si n-am mai atins cablele de anu’ trecut, n-am mutat nimic cu mai mult de 3 milimetri intr-o directie sau alta, CUM MAMA NAIBII MI S-AU INCALCIT CABLELE IN HALU’ ASTA?

The truth is out there!

Dezastru

In timpul saptamanii nu plec de acasa pana nu reusesc sa ingurgitez cel putin doua guri de cafea si tot drumul pana la munca mi-l petrec visand la automatu’ care ma asteapta langa usa de la intrare, singur si infrigurat.Este binecunoscut faptul ca eu nu functionez normal fara cafea. Tot  a doua sinapsa se leaga aiurea. Vorbesc monosilabic si descifratul numarului de la autobuz mi se pare problema de fizica cuantica. Asta ca sa nu vorbim de logica din capu’ subsemnatei, care deobicei e foarte vaga, dar in cazuri de penurie de cafea lipseste cu desavarsire. Chestia e ca in conditii extrem de vitrege (a se intelege cand n-am parte de cafea mai mult de 12 ore) creierul meu incepe sa se atrofieze.  Si cu cat mai mult timp petrec fara cafea cu atat mai mult mi se atrofiaza creierasu’.

Si acu’ sa va explic dezastru’. Vineri cand am plecat eu la munca am baut juma’ de cana de cafea da’ am uitat sa verific nivelul cafelei din cutie si din cana de filtru. Proasta idee. Foarte proasta. A trecut ziua cum a trecut, am ajuns acasa, am golit toata cafeaua ramasa in filtru in juma’ de cana (ca nu era mai multa) si m-am gandit ca ar fi o idee buna sa-mi fac alta sa am dimineata in vederea unei treziri perfecte. Numai ca, surprizaaaaaaaaaaaa, cutia de cafea era goala. Nici un praf  cat de fin de cafea nu mai era inauntru, nici macar un bob scapat de vigilenta de acu’ 2 zile. Problema e ca am ajuns acasa la o bucata mare de timp dupa ce inchisese si ultimu’ chiosculete din zona. Vineri spre sambata am visat numai cani de cafea aburinda si sambata dimineata m-am trezit cu fixatia ca tre’ sa-mi iau cafea (si tigari). Drept urmare, m-am spalat cu apa rece (dar asta n-a avut darul de a ma trezi), m-am imbracat si am plecat la cumparaturi. Mi-am luat ceva de mancare, tigari……… si atat.  Am urcat 4 etaje, mi-am aprins o tigara si m-am pregatit sa-mi fac o cafea……..si cafeaua ia-o de unde nu-i. Si nu-i ca am ajuns exact inaintea sa  inchida magazinu’ (care sambata inchide pe la 11 juma’ si duminica nu-i deschis) si nu m-am mai riscat sa fac o plimbare aiurea ca garantat uitam iar de ce am plecat de acasa. Drept urmare, uichedu’ a trecut greeeeeeeeeeeeu de tot, si luni dimineata ma gandeam doar la automatu’ de langa usa care ma astepta singur si infrigurat. Numai ca, cum un ghinion nu vine niciodata singur, cand am ajuns la munca am descoperit ca stupoare ca automatu’ nu functiona. N-a vrut de loc de fel si de nici o culoare sa-mi salveze neuronii si sa-mi faca cadou un pahar cu licoarea maronie de care aveam extrem de mare nevoie. Pe cale de consecinta, azi la munca am vorbit tampenii toata ziua. Noroc ca sefa stie ca lunea de obicei nu se poate discuta cu mine. Partea proasta e ca, ajunsa acasa m-am trezit certandu-ma cu nepotu’ proprietate personala (are 2 ani) pe telecomanda, masinute si ursuleti de plus.  In concluzie, m-am cam tampit.

Vestea buna e ca, am o colega care ma iubeste nespus si mi-a furnizat un pachet de cafea de juma’ de kil. Primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns acasa……..logic, CAFEAAAAAAAAAAA. Inca nu mi-am refacut nivelul de cofeina din organism, dar, incet incet imi revin la normal.

Deci, care vrei o cafea?

Cumnatu & Co, part II

Va aduceti aminte de asta? No’ hai sa va explicitez continuarea.

Duminica pe la 5 trecute fix, m-am imbarcat in masina propretate personala a lu’ cumnatu’ si m-am deplasat cam cu 30 km/h spre domiciliul surorii de cumnat.  Tratamentul pe ziua respectiva: schimbat ferestre. Si mie mi-e frica sa schimb ferestre fin’ca CDu meu cu kitu’ de la winXP prof  are venerabila varsta de cam 3 ani si arata de parca ar fi facut primu’ razboi mondial. Ca masura de precautie, mi-am demontat PCu si am plecat inarmata cu DVD-RWu, ca stiu ca asta citeste si veterani de razboi.

Operatiunea nr.1, demontat calculator cumnata, legat DVDu la el, pornit PC.

Operatiunea nr. 2 mutat cam tot ce se afla pe c:/ in d:/, bagat cd SP2, restart si………………. sufletu’ lu’ Avram Iancu. Dea dreptul romantic, buteaza de pe hard. Deci, restart, F2 si…………… enter password. Brusc mi-am adus aminte ca sunt predispusa la boli de inima. Tre’ sa ma calmez……….. o gura de cafea……. aprindem o tigara……….. si intrebam publicu’: „Stie careva parola de la rabla asta?” Raspuns „Nu prea cred.” ………….mdea, nici nu ma asteptam la altceva.

Operatiunea nr. 3 dezmatat PC , scos baterie, fumat o tigara, pus baterie la loc, incercat calmat una bucata muiere disperata, legat PC la loc, start, F2, victorieeeeeeeeeeeeeeeeeee, nu mai are parola! Schimbat setari, restart…….. si urmeaza cel mai albastru albastru pe care l-am vazut in viata mea. Singura nuanta de albastru care imi distruge nervii: albastru de Windows.Cand vad albastru pe un monitor mi se face frica, foarte frica, extraordinar de frica. Sa fie oare pen’ ca din cauza de albastru de Windows mi-a decedat un PC?

Operatiunea nr.4 Inger ingerasul meu, ce mi te-a dat dumnezeu………. cam 3 sferturi de ora, cand, noul windows a luat viata pe  PCu cumnatei de sora, sau surorii de cumnat, cum vreti s-o luati.

Operatiunea nr. 5 Instalat drivere la tot ce va trece prin cap, programele, antivirusi, etc, etc, etc si conexiunea la net.

Operatiunea nr. 6 Verificat tot ce s-a instalat mai sus. CRC OK, toate, in afara de………. conexiunea la net. NU MERGEEEEEEEEEEE, nu vrea, n-are chef, n-am ce -i face.

Operatiunea nr. 7 Sunat sfantu’ ISP, explicat problema, dat nenea cateva sfaturi si ……… „S-a inregistrat sesizarea numarul blabla, va promitem ca remediem defectiunea in cel mai scurt timp.” Amu’, sa va explic ceva despre sfantu’ ISP. La firma respectiva (partea care are contact cu clientii) lucreaza: casiere sictirite, cablagii sictiriti si helperi la fel de sictiriti.  Drept e ca, munca primelor 2 categorii e extraordinar de plictisitoare.  Astia din urma in schimb, probabil ca au parte de o groaza de idioti zilnic, dar……….. nu i-am pus eu sa se angajeze acolo.

Operatiunea nr. 8 Aratat la cumnata de sora cam cum functioneaza ceva programele, care-i baiu’ cu tastatura unde-i muzica si unde-s jocurile.

Operatiunea nr. 9 plecat acasa.

Ramasese sa sun un prieten si sa-l intreb cam care ar putea fi problema (ca doar deh, nici macar eu nu le stiu pe toate), dar am plecat ferm convinsa ca ori nu-i merge placa de retea, ori n-au legat astia cablele cum trebe.

Ieri, surpriza, ma suna un nenea de la sfantu’ ISP, ca i-a venit lui o idee si s-ar putea sa mearga. Problema e ca eu eram la munca iar  PC-u in capatul celalalt de oras. Ramanem intelesi ca ma suna pe la 5. Ajung la femeie acasa pe la vreo 4 juma, stau la palavre cu muma-sa pan’ pe la vreo 5 fara si ma duc sa-i dau drumu’ la PC, ca suna nenea si sa nu-l fac sa astepte.

Pornesc socotitoarea, se incarca nenea win, si stupoare, de pe monitor se holba la mine un peisaj superb………. si atat. Nu tu scurtatura, nu tu fisiere, nimic din ce lasasem duminica pe acolo.  Deja aveam o vaga senzatie ca se cere un reinstall de ferestre, pana am descoperit problema: una bucata om dashtept ascunsese iconitele de pe desktop, pe sistemul „oare ce face butonu’ asta?”. Va e clar ca nenea de la ISP n-a mai sunat, drept urmare am pierdut vreo 5 ore aiurea pe capu’ altora.

No’, amu’ ca sa aflu’ care-i baiu’ am 3 variante: ori duc un PC pana acolo sa vaz daca pe altu’ merge netu’, ori ii aduc PCu bolnav la mine cu acelasi scop, ori duc susnumitu’ PC la un doftor sa-mi zica ce are. Prima si ultima varianta nu ma incanta de nici o culoare. Nu-mi place sa car PCe dupa mine. Drept urmare, i-am dat de ales tipei: ori is cara abacu’ pan’ la mine, ori gaseste alt PC de imprumut sa-l duca la ea, mai ales ca domnu’ sot de sora de comnat se lauda ca stie el pe cineva care are un PC de dat.  Am ramas intelesi ca, nea’ sotu’ rezolva cu PCu si ma anunta in cursul zilei de azi, sa vad ce actiuni intreprindem in continuare.

Azi mi-am adus aminte de un afis ce-l avea tata pe perete la munca. Zicea ceva de genu: ” Cu omu’ ce nu-i invatzat/ Vorbesti putin si ai scapat/ Dar duci o lupta colosala/ Cu prostu’ care are scoala.” Sora de cumnat nu prea are scoala (in domeniu’ asta adica) da’ are o prietena care are un prieten care cica se pricepe la PCuri. Si i-a zis ala ca, daca nu se poate loga la net e de la ei, pe cale de consecinta, ce credeti ca a facut madam azi? Pai in loc sa vorbeasca cu nea’ ala sa-i ceara unitatea imprumut a sunat la ISP. Deh, asa suntem noi unii mai deshtepti.  Ce a vorbit cu aia, nu stiu si nici nu-mi mai pasa.

Si……….. bomboana de pe coliva, coloana sonora in toata povestea asta a fost un nea’ beat pleazna, cu aere de amant fatal, prost de bubuie, care mi-e drag de-mi vine sa-i iau gatu’ si care are calitatea (sau defectul) de a fi sot de sora de cumnat.