Ca la noi la niminea

Ante Scriptum: ce urmeaza a va povesti mai jos s-o intamplat in sfanta zi de douazecisicinci ale lunii lu’ Gustar anu’ de gratie 2008.

Scriptum:

Povestea a inceput pe la pasti. Cum anu’ asta a fost combinat ciudat cu 1 mai la gratare, o saptamana am tinut – o tot in vizite, baut si mancat.
Partea proasta e ca vreo 2 zile din saptamana respectiva am fost fortata de imprejurari (a se intelege ca nea’ statu’ roman nu ne – a dat liber ) sa ma duc la munca……….si mie nu – mi place sa ma duc la munca…… mai ales dupa/intre sarbatori. Cum „noi suntem romani” tre’ sa ne laudam cu talentele de bucatar……… ale cuiva din familie. Nus’ cine a inventat obiceiu’ asta prost, da’ cel putin la mine la munca, dupa sarbatori se organizeaza mese comune si in meniu sunt resturile de la masa de pasti/craciun/revelion….si altii.
Anu’ asta, la „masa saracilor” de pasti, una bucata pupin*urista si – a adus aminte de dom’ director.
Ca, hai sa – l chemam si pe el la masa, ca – i singur saracu’ si poate i – e foame. Omu’, mare gurmand si superplictisit in ziua respectiva, accepta.
Si de aici a inceput nebunia.
A stat si a studiat birou’ si a ajuns la concluzia ca nu – i place cum arata.
E adevarat ca din 6 birouri 2 erau la fel, dar….. deh, fomelie mare, renumeratie mica, dupa bujet coane’ Fanica. A inghitit scuza generala „Nu – i bani dom’ dereftor” si a plecat…………….
Dupa doua saptamani apare una bucata tanti, dotata cu una bucata ruleta, una bucata pix si una bucata carnetel de notite, garnisita cu dom’ dereftor administrativ si intreaba sec : „Cum vreti birourile?” Primu’ gand care mi – a trecut prin minte a fost „supraetajate si cu scarita”, dar m – am abtinut cu stoicism, si am tacut .
Dupa 2 saptamani, suna telefonu’. Tanti (loc)tiitoarea dereftorului administrativ ne – a anuntat majestuos „V – au venit birourile, putem sa le punem?”
Uny’ sa le pui fomeie, ca astea vechi is pline de hartoage, tre’ sa dezmatz 6 PC – e sa la mut undeva sa nu le pocneasca vre – unu, ca – mi mai trebe’……….. mai stai juma de ora.
Terminam de adunat tot de prin birouri pe sistemu’ „scapa cine/ce poate” si ………da – i si caut – o pe tanti. Madam nicari. Imi sacrific ultimii centi de pe cartela mea ***** call me si o sun. Madam isi adusase aminte ca are nus’ ce treburi afar din’ oras.
Caut trupa de soc de la firma de mobila si cu greu, vin oamenii, mai lipesc nus’ ce pe la birouri si pleaca.
Toate bune pana aci’. A urmat partea cu sortat hartoage, ne – a luat 2 zile sa le gasim pe toate, da’ am reusit in final. .
Mi – am facut cruce, m – am gandit ca am scapat si de asta. Da’ din pacate nu – s singura care gandeste prin zona. Dom’ dereftor s – a gandit ca ar fi bine sa vina sa vada cum arata birou’. Si a venit.
Concluzia……… „dulapurile astea arata ca draq, tre’ schimbate”. M – a apucat plansu’ instantaneu, da’ ma gandeam ca poate o lungim cumva si uita…………..si am avut dreptate, numai ca, dupa vreo saptamana iar a intrat in birou………. si si – o adus aminte. A doua zi iar a aparut tanti cu ruleta, a masurat peretii, ne – a tocat creierii cam o ora si a plecat.
Avand in vedere povestea mai sus relatata o rog pe tanti loctiitoarea de director sa ne anunte cu o zi inainte de a veni dulapurile, sa apucam sa le golim. Asta a fost acu’ o luna.
Acu’ 2 saptamani ma suna si – mi spune „maine vin dulapurile”. Si da – i si lupta, si lupta si da – i, am golit dulapurile, relativ mai organizat de data asta dar…………..”maine” a venit dupa alte 2 saptamani….. adica in sfanta zi de 25 august, anu’ de (diz)gratie 2008.
Au venit baietii si au luat dulapurile vechi, si pana sa apuce sa le puna pe alea noi a intrat dom’ dereftor in birou. A studiat peretii si a tras o concluzie „Aici trebe zugravit”. Si a plecat.
In toata vanzoleala am uitat de zugravit……… adica eu am uitat de zugravit.
Pe la pranz apare „omu’ bun la toate” si – mi zice……… „aaaaaaaaa, tre’ sa va zugravesc in birou”. Stau, gandesc problema si ajung la o concluzie: „Vineri”. Tipu’ foarte de acord cu mine pleaca.
Ca sa va faceti o idee, biroul meu e intr – o casa care are o varsta venerabila si niste camere de vreo 4 metrii juma’ inaltime.
Dulapurile noi acopera 2 pereti si au vreo 3 metrii inaltime.
Baietii au pus dulapurile cu simt de raspundere, adica legate intre ele cu suruburi, si tot al doilea dulap prins cu bolturi de perete .
Dupa ce au terminat, ma suna „omu’ bun la toate” si – mi zice: „Tre’ sa va zugravesc”. Zic si eu „Stiu”. El. „N – ai inteles. Tre’ sa va zugravesc. Azi”.
Ma uit ca matza in calendar si ajung la concluzia ca – i luni……azi. Eu lunea nu gandesc logic. Ma uit la ceas 14 :30, ma uit pe pereti…..is multi si mari…….si trag o concluzie. „Nu termina azi”. Imi fortez neuronu’ pana aproape de colaps si – mi vine o idee . Pun mana pe telefon (fixu’ firmei de data asta) si – mi sun sefa……….ca ea n – a servit munca azi.
Legile nescrise ale firmei spun ca daca nu esti la munca si te cauta un subaltern/coleg/sef la ora aia (eu termin programul de sapa la 15:00) s – a intamplat ceva echivalent cu prabusirea gemenilor.
Cum neuronul meu era epuizat limbajul meu devenise telegrafic.
„Buna ziua”
De la capatul celalalt imi raspunde o voce disperata „Salut. Ce – i?”
„Stiti, ne zugraveste birou'”
„Ce bine, cand?” se calmase deja.
„Azi.”
Pauza vreo 5 secunde. Isi revine si ma intreaba „Si cand va pun dulapurile?”
„Le – au pus”.
Faza la care pe sefa – mea o apuca rasu’. Drept e ca in locu’ ei as fi avut aceeasi reactie, dar pe mine deja ma busea plansu’.
Cand s – a oprit din ras a realizat ca eu de obicei nu sun sa dau informatii de genu’ asta, si ma intreaba „Bine, si care – i problema?”
„Pai nu termina azi, si maine n – are rost sa venim la lucru, ca ne invartim ca bindireii toata ziua pe aici”.
Dupa ce i – am explicat pe unde – i cheia de la birou, ca n – are rost sa caute acte ca oricum nu stie nimeni prea bine unde sunt, a ajuns la concluzia mea. Drept urmare, maine stau acasa. Dar miercuri s – ar putea sa – mi cam plang de mila………….am asa o presimtire……….
No’ amu’ va e clar ca o sa zugraveasca de ochii soacrei, ca dulapurile n – o se le mai mute, ca n – are cum. Da’ va e si mai clar, ca daca o sa apuc sa vad vreodata dulapurile alea mutate de acolo si fatza aluia de – o vedea ce – i sub ele o sa mor de ras .

Post Scriptum: Trecut-au anii ca norii lungi pe sesuri…….. De fapt n-au trecut prea multi. S-o schimbat numa’ unu, da’ asa de inceput de an a venit dom’ dereftor in inspectie prin berouri. Pe la noi a fost o vizita prelungita ca o stat omu’ sa admire capodopera in care s-a transformat susnumitu’ birou. Sh’o stat omu’, si s-o uitat si s-o gandit si a ajuns la o concluzie: nu-i place cum arata monitoarele. Ce-ar fi sa le schimbam? Ca parca mai erau unele in magazie. Pe cale de consecinta, s-ar putea sa-mi aduca mos Ion una bucata elsidiu nou noutz si din cutie, da’ ramane de vazut.

Post Post Scriptum: La multi ani Ioan & company (si derivatele)