Amu’ faptu’ că s-o fi făcut 1 martie deja e un detaliu care nu mai contează. Frustrările mele îs de pe la 8 sara.
Nu’ș dacă v-am zis vr’o dată, da’ tind să cred că nu, da’ io am învățat să scriu la școala 8. Adică aia de pe Verii. Și pe vremea când învățam să scriu stăteam pe undeva prin scriitorilor, motiv pentru care mergeam pe jos la școală. Și până mai acu’ ceva timp știam drumu’ ăla cu ochii închiși. Adică în funcție de ora/minutul la care plecam de acasă știam dacă prind roșu sau verde la semafor. Mno, azi, din motive relativ independente de voința mea am ajuns din nou pe lângă școala 8. Partea cu mersul până acolo a fost ușoară, că m-a dus un prieten cu mașina. Partea cu întorsul acasă m-a deprimat crunt. Eh, dacă povestea asta se întâmpla pe vremea când eram la școala era simplu: prima străduță stânga, mers lejer vreme de vr’un minut, urcat scările, tras puțin stânga și așteptat la semafor. Azi mi-a luat cam o țigară să compilez pe unde pot să ies de pe străduța respectivă. Că în caz că n-ați observat, țin să vă anunț că în intersecția din capu’la Toamnei a răsărit un sens învârtitoriu. Cam de mult, e adevărat, decât că eu nu mi-am bătut capu’ cu el, pen’ că până acum am avut șofer care m-a trecut intersectia. Șofer de autobuz adică. Carevasăzică, după ce am terminat țâgara, am ajuns la concluzia că înspre orice capăt de stradă mă îndrept, oricum am de ocolit de o să-mi vină acru. Asta pen’ că_ca să trec Toamnei prin intersecția cu Hărmanului/Kogolniceanu trebuia să trec Kogalniceanu până în mijlocu’ intersecției, după care să trec Toamnei, după care să iau la picior strada de la un cap la ălălalt, după care să trec Zizinului, să mă ia autobuzu’ să mă ducă acas’. Eh, ca să trec Toamnei pe la intersecția cu Zizinului/Calea București….. apăi acolo nu-i trecere. Că trecere e pe 15 Noiembrie și pe Calea București. Oricum, mi s-a părut vag mai aproape varianta număru’ 2, drept urmare, cumva am trecut străzile. Decât că, după ce am trecut a doua stradă, am realizat că_ca să ajung in stație pe Zizin tre’ să mă plimb pe lângă fântâna, și dupe aia prin fața pe la farmacie … și ce mama naibii o mai fii la parteru’ ăla de bloc. Și mi-am adus aminte ce mișto era la patinuar. Că în caz că n-ati aflat, în zonă nu mai există trotuarul, că-i parcare acu’, și ce-a mai rămas pe lângă magazine e doar partea aia cu mozaic super lucios, pe care riști să-ți rupi gâtu’ în miezu’ verii dacă_careva a scăpat un pahar cu apă pe acolo, darămite în miezu’ iernii, după o ninsoare scurtă și dulce.
Amu’ nenea dom’ primarele (sau cine mama dreaq a aprobat căcaturile alea de giratoare de prin oraș), știi mătăluță vorba aia: “Dacă te-a învățat cineva, rău te-a învățat și dacă ai făcut după capu’ tău, prost cap ai avut?” Apăi dacă n-ai știut-o ai aflat-o acu’. Mno, io știu că cam toți avem mașină și minteni n-o să mai știm să mergem pe jos, și pe matale te roade grija să nu stai la te miri ce semafoare prin oraș (se aplică și la ai tăi pretini), da’ cînd te mai apucă gânditu’ adă-ți aminte că te-au mai votat și niște fraieri de pietoni d’al de mine (nu-ți fă probleme, n-o să se mai întâmple), care acu’ te blagoslovesc de câte ori tre’ să treacă vr’o intersecție d’asta șmecherizată. Carevasăzică, îți doresc din tot sufletu’ să trebuiască să treci străzi numa’ când ești singur și cu căciula trasă pe ochi, prin giratorii, la 4 juma’ după amiaz’.
Pentru restu’ lumii, hai sănătățuri!
Zice lumea: