Că să va spui. De cam o săptămănă mă cam ….vorba aia (fute) o ureche. Şi pe mine durerile de urechi nu mai ţin, de obicei mai mult de două ore. Eh, cu durerea asta depăşise de cam multicel recordu’ de durată, am facut ce n’am făcut în viaţa mea: m-am dus la urgenţe. Eh, medicu’ şi asistenta de gardă erau super sictiriţi. Chiar nu mi’am dat seama că nu aveau chef de mine. Deci, mă studiază dom’ doctor, şi îi spune la asistentă (că io nu eram din filmu’ ăla). Are un dop de ceară, să se ducă în policlinică, cu bilet de trimitere de la medicu’ de familie. Să’i facă spălături. Carvasăzică, morţii mă’tii dom’ doctor, io mă car acasă. Asta a fost marţi. La medicul de familie n’am ajuns din varii motive, numa’ că de două nopţi nu pot să dorm de durere. Motiv pentru care, azi drăguţă dimineaţă  pe la 3 mi-am urcat fizicu’ intr’un taxi şi m’am cărat din nou la urgenţe. Am dat peste aceeaşi asistentă sictirită (şi somnoroasă de data asta), decăt că peste alt medic. Care mi’a zis că mi’a ieşit un furuncul în ureche. Şi că doare cam rău (mercix, asta ştiam).  Şi mi’a dat o listă lungăăăă de medicamente pe care tre’ să le iau. Asta după ce-mi propusese o internare cu injecţii bonus. Decât că tanti nu ştie că eu am alergie la spitale.

Mno, amu aştept să se cracăne de ziuă să mă duc să’mi iau pastilele. Că mi’a îndesat tanti doctor ceva în ureche, da’ tot doaaaaaaaaaaaaaaaaallllllleeeeeeeeeeeeeeeee aauuuuuuuuuuuuuuuuuu.  Drept urmare, dacă nimeriţi la urgenţe peste tov. medic Corneliu Vascu, vă sfătuiesc să cereţi şi părerea altui medic. Să nu păţiţi ca mine.